Colindat-am lumea toată, şi-am crezut că-s înţeleaptă, dar m-am înşelat.
La şcoli n’alte am umblat, de maimuţă am aflat, ei m-au învăţat.
Ei mi-au spus că doar natura, ea mi-a dăltuit făptura,
Şi că totu-i transformat, nu-i nimic real.
M-au făcut să cred minciuna, şi să zic ca ei într-una,
Însă Tu m-ai cercetat, şi m-ai deşteptat
Au uitat de Tine Tată, mintea lor le-a fost lăsată în deşertăciuni,
Azi se cercetează-ntr-una, nu au cunoscut măsura, şi s-au ingâmfat.
Tu ai făcut universul, şi i-ai scris în spaţii mersul,
Legile ce le-ai creat, nu s-au mai schimbat.
Oştirea cerească toată, ea te laudă, o Tată,
Numai omul a uitat, că Tu l-ai creat.
Sunt făptura minunată, prin Cuvântul Lui creată, eu îi mulţumesc,
Nu-s maimuţă poluată, sânt din viţă mai aleasă, sunt din Dumnezeu.
A mea minte luminată, vrea să-ţi spună că-i iertată,
Cunoştiinţa veche-a mea s-ândoit şi ea,
Sânt tot-una cu chemarea, cerului şi vindecarea,
Dragostea m-a vindecat şi m-a eliberat.
Omule primeşte-l iată, eşti făptura minunată, tu să te smereşti,
C-azi dorim, noi Sfinte Tată să avem un chip odată, cel Dumnezeiesc.
Te iubeşte şi te-aşteaptă, să-ţi reverşi privirea toată,
Către frumuseţea Sa, şi tu eşti din ea.
Vrea din moarte să te salte, şi să duci a Lui bucate,
Mângăiere să îţi dea, asta-i voia Sa.