Un om avea cu el doi fii în casa pãrintesca
Dar iatã cã-ntr-o zi cel mic se hotãrî, în lume sã porneascã.
El tatãlui ia zis: "Dã-mi tot ce mi-ai promis, eu vreau sã plec în lume
Sânt mare pot trãi, ştiu bine-a chibzui, eu plec azi de la tine !"
"Vreau sã fiu stãpân pe mine sã-mi petrec viaţa-n bine.
(: Deci nu mã tine, cãci eu nu voi mai sta, de azi tatã-n casa ta. ":)
O fiul meu, tatãl ia zis: "Tu pleci în ţãri strãine
Şi când se va întâmpla sã-ţi fie viaţa grea sã-ţi aminteşti de mine.
Şi-ndatã de vei vrea sã vi în casa mea, în casa pãrinteascã..
Şi-atunci când vei veni odihnã vei gãsi, în casa pãrinteascã."
"Cât mã doare fiul meu, cãci apuci pe drumul rãu.
(: Ia-ţi de-aici avutul eu nu te opresc, dar sã ştii cãci te iubesc. ":)
El a plecat, precum a zis în lumea depãrtatã
Şi tot avutul strâns curând s-a risipit, în viaţa ce-a stricatã.
Când totul s-a sfârsit, nimic ne mai având, atunci o foame mare,
În ţarã a venit, din greu ea la lovit, n-avea nimic mâncare.
Strâmtorat din cale-afarã. el era silit sã piarã.
(: Tare chinuit el se vãzu silit, ca porcar a fi primit. :)
El ar fi vrut şi mult dorea, sã-şi stâmpere doar foamea.
Cu roşcovele chiar, doar nu-i mai rãmâneau, mãrind şi mai mult jalea.
Dar iatã cã-ntr-o zi, deodatã se trezi, el îşi veni în fire.
"Nici slugi la tatãl meu, n-o duc aşa de rãu ei au belşug de pâine."
"Eu de dor mã prãpãdesc, de cãminul pãrintesc
(: Vreau dar chiar acum spre el sã pornesc loc de slujbã sã-mi gãsesc.)
Şi el a zis: "Mã voi scula sã plec în a mea ţarã !
Ah! dar cât aş vrea şi dacã s-ar putea sã fiu reprimit iarã."
A zis şi hotãrât spre tatãl a pornit într-un amurg de searã
Şi parcã nu credea cum fiul lui venea s-ajungã acasã iarã.
Când pe cale el mergea nici prin gând lui nu-i trecea
(: Cãci tatãl sãu cu drag îl aştepta gata sprea-l întâmpina. :)