Mă gândesc ades la Tine, la iubirea Ta adâncă,
La fântâna apei vieţii ce mai izvorăşte încă.
Doar un pas am mers spre ceruri, o, şi m-ai răsplătit aşa
Cum gândirea cea mai-naltă, o, niciodată n-ar visa...
Cor:
/: O, de s-ar deschide cerul şi Te-ai coborâ în slavă,
S-ar aprinde înălţimea, o, de splendoarea Ta grozavă,
Şi s-ar despica în două munţii în cuprinsul lor,
De lumina Ta, s-ar umple, o, Muntele Măslinilor. :/
Ai veni la mine şi Te-aş invita la cină
Şi Ţi-aş dărui cu totul inima de pace plină;
Aş privi mereu la chipul care-a suferit dispreţul
Şi, spre fericirea noastră, a plătit cu sânge preţul.
Dacă voi intra vreodată, în a-nemuririi spaţii,
Ca, în lumea înnoită, îngerii să-mi fie fraţii,
Numai prin a Ta iubire, voi păşi în veşnicie;
Tu-mi vei fi şi-acolo, Doamne, cea mai sfântă bucurie!