1.Ce-ar fi făptura-mi fără Tine, Mântuitorul meu slăvit?
Ce-aş fi de n-ai fi tu în mine cu harul Tău nemărginit?
Aş fi un bulgăre de gheaţă un chip de humă fără viaţă,
O stâncă-nvăluită-n ceaţă şi-o noapte fără dimineaţă.
2.Aş fi un far fără lumină, pustie pe nisipuri plină,
Cu vânturi fără de hodină, cu şerpi şi scorpii ce-nvenină;
Aş fi o albie uscată pe unde-a fost un râu odată,
O frunză smulsă şi purtată fără de scop, prin lumea toată.
3.Aşa aş fi dar slavă Ţie! Tu-mi eşti a vieţii bogăţie,
Comoara harurilor vie ce mă inundă pe vecie;
Eu n-aş şti azi ce-i strălucirea vieţii-n mii si mii de feţe
Şi n-aş fi cunoscut iubirea cu-nfiorări de frumuseţe.
4.De n-ai fi fost Tu Bunătate, Începătorule-a-toate,
Cu taine adânci şi minunate, ce totul vrea şi totul poate;
Tu m-ai suit în slăvi divine din locu-ntunecatei tine,
Isuse, sunt ce sunt prin Tine, şi-acum, şi-n veacul care vine!