Drumul spre Cetatea Sfântă

Drumul spre Cetatea Sfântă

Dela cruce la cununa cea de slavă-a răsplătirii
Este-un drum bătătorit de Isus Domnul măririi,
Este drumul dela ieslea din staul, din Betleem,
Prunc fiind şi prigonit, purtând marele blestem
Exemplificat la Crucea, sus la Golgota jertfirii.

Greul l-a luat asupra-I, ducând a lumii povară
Şi-a purtat-o în batjocuri, în chinuri şi în ocară,
Prin Sfânta-I neprihănire, haru-a fost instaurat
Şi la viaţa cea eternă, lumea-ntreagă a chemat
În timp ce iubirea-I mare a fost alungată afară.

El s-a dus să pregătească locul în sfânta cetate
Pentru cel care acceptă mântuirea în dreptate,
Cum ea este oferită-n planul ceresc de salvare
Ca prin jertfa dela cruce, să afle răscumpărare
Şi-n neprihănirea-I sfântă, păcatele-a fi iertate.

Şi-astfel, viaţa e o luptă, e un marş necontenit
Mergând mereu înainte, spre căminul cel iubit,
Spre Edenul minunat, patria scumpă cerească
Cu noul Ierusalim, cel care-i nădejdea noastră
Colierul scump de aur, pentru-oricare mântuit.

Porţile-i de aur sfinte-mbrăcate-n mărgăritare
Prin lumina-i străvezie, de cristal luminătoare,
Vor reflecta slava sfântă, a Celui ce-i Creator
Care-n jertfa cea sublimă S-a făcut Mântuitor
Şi a împlinit la cruce, planul de răscumpărare.

Cetatea va fi comoara, cea dorită şi-aşteptată
De toţi peregrinii care, în imnuri a fost cântată;
Oferind din pomul vieţii, fructe-n fiecare lună,
Isus, Domnu-i va-nsoţi, veşnic fiind împreună
În lumina-i de iaspis, ce deapururi e-mbrăcată.

Acolo, ei vor cunoaşte, aflând mari minunăţii
Nedescrise în inspiraţii, necântate în simfonii,
Şi le-or studia-nvăţând, sub Protecţia Divină
Urmărind descoperiri prin noi raze de lumină
Ce s-o scurge în torente, un izvor de bucurii.

Zi de zi spre alte culmi, în viaţa cea nesfârşită
Când ani nu s-or număra, fiind dulce şi tihnită,
Glasuri mii, şi mii de mii, vor cânta în osanale
Slavă Celui ce e Veşnic, pentru minunile Sale
Pentru mântuirea scumpă, pentru viaţa fericită.

Flavius Laurian Dverna
27 iulie 2009.