Am zăbovit...

Am zăbovit...

Am zăbovit, la glasul dulce
Ce-n dragoste mi-ai adresat,
Să-mi caut liniştea la cruce
Doamne-n haru-Ţi minunat!

Să îmi găsesc pacea dorită
A sufletului trist... şi-apăsat
Şi-n viaţa-mi vagă, chinuită
Să-mi pici balsam de alinat.

Când chemarea, pe deplin
Am înţeles... şi-am priceput,
De unde sunt... de unde vin,
Doamne atunci am început,

Să înţeleg, iubirea-Ţi mare,
Speranţa toată, să mi-o pun
În mila Ta cea îndurătoare;
Din lacrimi, bucurii s-adun.

Călătorind pe drumul vieţii
M-am avântat peste necaz,
Şi-am dus din zorii tinereţii
Un jug, pe fragilul grumaz.

Tăcând, pe cale l-am purtat;
Umpluta-mi gura cu ţărână,
Când a fost greu m-ai ajutat
Prin harul sfânt la îndemână.

Te-am implorat cu stăruinţă
Şi Te-am rugat ca neîncetat,
Să îmi măreşti mica credinţă
Şi-n suflet, har mi-ai picurat!

Flavius Laurian Duverna
19 august 2007.