Poezia mi-e cantarea

Poezia mi-e cantarea


Poezia mi-e instrumentul la care vreau acum sa cant,
O cantare de marire spre gloria Celui ce e vesnic sfant
Versul, imi este coarda ce atinsa gratios...
Rasuna-n 4 zari, slavindu-L pe Hristos !



Ma asez la masa mea de scris, ca sa cant la poezie...
Si ca David Te laud Doamne...cant cu bucurie !
Din toata inima Te laud, caci mi-ai facut mult bine
Slavit sa fii Tu Doamne, lauda Ti se cuvine !


Fredonez vers dupa vers, asternandu-mi psalmul pe hartie
Si-mi inalt glasul inspre Tin’ Isus...cant cu veselie !
Caci meriti Doamne, meriti slava, cinste si onoare
Caci nimeni nu-i ca Tine-n Univers, pe-acest pamant, sub Soare !


Cuvinte pline de farmec in inima mea fierb si clocotesc...
Sunt pentru Domnul Dumnezeul meu, ce cu drag Il preamaresc !
Atat cat voi trai, voi canta din poezie, bunatatea si dreptatea Ta
Caci e frumos si e placut ca sa Te laud Doamne, aceasta-i slava mea !


Acum, ma alatur fratilor mei ce-Ti canta dragostea prin poezie...
Si nadajduiesc ca intr-o zi, vom canta cu totii si in vesnicie
Vom fi orchestra ce-Ti va canta o cantare noua neincetat,
Si-un Univers intreg va stii atunci ca esti Domn si Imparat !

~Amin~