ÎN GRĂDINĂ
Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"
Doamne, ce-mpletiri ciudate
În alcătuirea firii!
Ce minuni în lut plantate
Sub a ochilor privire
Ce verdeaţă, ce rodire!
Pentru hrana omenirii.
Din aceeaşi plămădeală
Şi ţărână negricioasă,
Să priveşti aşa petală
Parfumată,
Colorată,
Şi atâta de frumoasă.
Din acelaşi lut să crească
Diferitele culori,
Ce grădină pitorească!
Aurie, străvezie,
Cine poate să descrie
A pământului splendori?
Pe aceeaşi vatră sacră
Ce deosebire clară!
Roadă din lămâi e acră
Deşi-i lângă ea vecină
Se-ntâlnesc la rădăcină,
Grefa e foarte amară.
Din ţărâna cea murdară
Negricioasă şi sărată,
Creşte crinul alb afară
Trandafirul roşu-aprins,
Dovlecelul ce-s-a-ntins
Printre castraveţi pe vatră.
Uite cum se înălţară
Boabele de grâu în spic.
Ele se dezvoltă-afară,
Iar cartofii din ţărână
Trebuie să-i iei în mână
Să te murdăreşti un pic.
Apoi când priveşti spre ele,
Vinete ce strălucesc,
Apoi roşii, gogonele,
Apoi cele pipărate
Ce dau gustul în bucate
Din ţărână toate cresc.
Cine le-a adus în lume
Prima dată, prima dată?
Noi le-am dat la toate nume
Şi din ele ne hrănim
Şi probabil nici nu ştim
Taina cea adevărată.
Cum pe rouă dimineţii
Şi pe raza de căldură,
Creşte sâmburul vieţii
Înălţându-se frumos
Spicul sus, iar paiul jos
Fiecare pe măsură.
Două lumi îl răscoleşte
Pomul cel căzut în groapă.
Moartea, care-l putrezeşte,
Iar viaţa de afară
Îi dă chip de primăvară
Din lumină şi din apă.
Mii de ani de-atunci trecură
De când a-nverzit ogorul.
Cea dintâi semănătură
Cea dintâi de pe pămînt
A fost de la Duhul Sfânt
El a fost Semănătorul.
El a poruncit să crească
După soiuri fiecare,
În grădina strămoşească
Le-a sădit pe toate-n legi
Omule, ca să-ţi alegi
Pentru tine de mâncare.
Portocala răcoreşte
Iar ardeiul te aprinde,
Pâinea în covată creşte
Apoi frate dacă vrei,
Mămăligă-n locul ei
Făină de mălai se vinde.
Sparge dacă vrei o nucă
Şi priveşte ce lucrare!
Apoi spune să-ţi aducă
Prăjiturile cu mac
Şi-ţi alege după plac
Cât doreşti de fiecare.
Căci legumele sunt bune
Pentru prânz şi pentru cină.
Ia şi câteva alune
Ca să guşti din fiecare
Că sunt bune de mâncare
Şi conţin şi vitamină.
Apoi dacă vi se pare
Că pireu-i fără saţ,
Pregătiţi-l cu grătare,
Cu fripturi de porc, de miel,
Sau cu carne de viţel,
Până când vă săturaţi.
Dar înainte de cină
Hai să facem o plimbare
Pe aleea din grădină
Să asculţi cum cântă corul
Lăudând pe Creatorul
Păsările zburătoare.
Ele-i mulţumesc fierbinte
Pentru pâinea pământească
Prea Înaltului Părinte
Mulţumeşte-i şi tu frate
Pentru roadele bogate
Căci El le-a făcut să crească.
N-au crescut la întâmplare
Armonia are cod,
Întâmplarea viaţă n-are
Nici izvor de-nţelepciune
Să creeze-aşa minune
Binecuvântatul rod.
Un copac să se ascundă
Într-un sâmbure, priveşte
Cine poate să pătrundă,
Sâ-nţeleagă, să descrie,
O întreagă galaxie
Într-un arbore ce creşte.
Câte zeci de miliarde
Vor cădea din ramuri pale
Frunze care se vor arde
De a timpului măsură
Şi de frig şi de căldură
Prăvălindu-se la vale.
Câte frunze, câte roade
Se vor naşte la lumină
Dintr-un sâmbure ce cade
Hai să zicem la-ntâmplare,
Vezi ce-nţelepciune mare
Şi ce tainică uzină!
Fiecare rădăcină
Poartă-n ea cereşti sigile
Înelare în tulpină
Iar coroana-mpărătească
Dumnezeu a zis să crească
Şi frumoasele zambile.
Iată nava spaţială
Oamenii şi-o construiră
Dar o fructă naturală?
Este cineva în stare
Să creeze doar o floare?
Oamenii doar le admiră.
Fiindcă degetul iubirii
Din iubire le-a creat,
De aceea trandafirii
Şi narcisa şi bujorii,
Farmecă toţi trecătorii
Cu parfumul lor bogat.
Toate-acestea-s mărturie
Că există Creator.
Care poate, care ştie
Să dea firului verdeaţă
Şi bucatelor dulceaţă,
El e viaţa tuturor.
Dar mai este o petală
Şi-un altoi superior
Pâinea cea spirituală
Care dă lumii viaţă
Şi e plină de dulceaţă
Că-i din grâu nemuritor.
Căci adevărata hrană
Este adevărul sfânt.
Pentru suflet el e mană,
Pentru corp, e vindecare,
Pentru duh, -înviorare-
Şi viaţă pe pământ.
Vinul care-nveseleşte
Pe sărmaul obosit,
În Scriptură se găseşte
Bucuria mântuirii
Din roadă neprihănirii
Gustul cel desăvârşit.
Căci adevărata miere
E Cuvântul hrănitor
Care umple de putere
Şi de suc şi de verdeaţă
dumnezeiasca dulceaţă
Pentru omul muritor.
Floarea care răspândeşte
Cel mai minunat parfum,
Este dragostea ce creşte
Într-o inima smerită
Care e mereu lovită
De acei ce trec pe drum.
Suferinţa e amară
Rodul ei nu e plăcut,
Să primeşti mereu ocară.
Dar cereasca biruinţă
Creşte chiar în suferinţă
Şi acum, ca la-nceput.
După cum se leagă via
De ţăruşul cel uscat,
Tot aşa şi bucuria
De-ncercări e atârnată,
Şi de lovituri săpată
Ca să deie rod bogat.
Boaba care putrezeşte
Dă viaţă altui fir,
Dar când omul vechi trăieşte
Înverzeşte iarăşi firea
Nu se naşte mântuirea
Al măririi trandafir.
Dacă inima e tare
Ca o piatră de granit,
Nu-i speranţă de salvare
Când credinţa e uscată
Roadă nu-i mai niciodată
Omul nu-i mai mântuit.
Dar aleşii, ucenicii,
Care-n luptă biruiesc,
Înverzesc ca şi finicii,
Ei se-nalţă, nu se-ndoaie
Dumnezeu trimite ploaie
Din izvorul Lui ceresc.
Căci a noastră-mpărăţie
Are altă calitate
Nu-i mâncare nu-i beţie
Nu e goană după vânt
Bucuria-n Duhul Sfânt
Trebuie căutată frate.
Roadă care înfloreşte
În grădina sufletească
Asta-i pâinea ce hrăneşte
Pomul vieţii cel frumos
Mântuirea prin Hristos
În noi trebuie să crească.
Căci El e Semănătorul
Şi puterea de rodire
Hai să-i pregătim ogorul,
Înima să fie plină
De iubirea Lui divină
Aşteptând a Lui venire.
AMIN