Odiseea Mesianică
Evocare Biblică, în şapte episoade
Episodul 3
Betleem
,,Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că nu eşti prea mic
între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din
tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a
cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până
în zilele veşniciei”. Mica 5, 2. ,,Căci un Copil ni s-a
născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui;
Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Domn
al pacii”. ,,El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace
fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi
împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi
neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face
râvna Domnului oştirilor”. Is. 9, 6-7.
Trezindu-se din cugetare
Iată, Maria avu o tresărire!
Privind atentă-n depărtare
Soarele sta, spre asfinţire.
Un soare de-aur şi frumos
Îşi răspândea razele sale,
Peste colinele ce maiestos
Îşi impuneau tablou-n vale.
Era prea dulce, minunată,
Priveliştea, prinsă-n ront,
Care-ncânta, ornamentată,
Cu roşu aprins la orizont.
Voia mai repede s-ajungă
Cât ziua-încă mai stăruiea,
Căci îi păruse calea lungă
Pe drumul, pe care venea.
La Betleem, ea se-aştepta
Naşterea, să se petreacă,
Atunci când ziua s-o-nopta
Şi la odihnă, au să treacă.
Se tot gândea de pe acum
Călătoria, să sfârşească,
Căci obosită de lung drum
Năzuia să se-odihnească.
Lui Iosif, îi spuse-n şoapte
Despre semnul presimţirii,
Poate că, în acea noapte
El va vesti ceasu-mplinirii:
,, Iată, sceptrul de domnire
Din Iuda, nu s-o îndepărta,
Căci un toiag de cârmuire
Prin Şilo (El) îl va cerceta!”
,, De El vor asculta popoare
Cum de-alfel zice profeţia,
Şi dela mare, pân-la mare
Va domni, Împărat Mesia.”
,, Pân’la margini de pământ
Va vesti pacea la neamuri;
Va birui, cu-al Său Cuvant,
Fără armuri, şi fără arcuri.”
Trudiţi, călătoreau pe cale
Spre Betleemul mult dorit,
Şi gândind mergeau agale
Sperând un loc de odihnit.
Şi însfârşit, când au ajuns
Din inimi ei s-au bucurat,
Văzând cetatea celui uns
De Samuel, ca şi Împărat.
Aici, la Betleem, el a venit
Să vadă ce Împărat a ales,
Domnul Sfânt, Nemărginit
Şi-n plănuiri, de neînţeles.
Mare i-a mai fost mirarea
Când, din toţi copiii lui Isai,
Domnul făcuse... alegerea
Întru cel mic, cu păr bălai.
Şi David a fost uns ca Rege
Peste poporul sfânt, Israel,
Semnul Său, de-a înţelege
Că-n planuri, hotărăşte El.
Astfel, mica cetate Betleem,
A devenit un loc de seamă,
Ce inspira un gând suprem
De-nţelepciune şi de teamă.
Fiori de prevestire sfântă
Pe amândoi îi cuprindeau,
Căci în dorinţa neînfrântă
Iat’ că-mplinirea, aşteptau.
Şi vremea fiind pe înserate
Multe griji aveau în minte,
Străini în locuri neumblate
Ce au să facă mai-nainte?
Trudiţi fiind, ei mult doreau
O găzduire pentru noapte,
Şi toţi cei întrebaţi spuneau:
,,Nu e loc!” abia în şoapte.
Cetatea toată-au străbatut
Dela un capăt, l-altul, iară,
Şi loc de-odihnă n-au putut
Să afle pentru acea seară.
Nici hanul cel de poposire
Nu a avut loc şi pentru ei,
De a-i primi spre odihnire
Pe-aceşti musafiri Galilei!
Într-un târziu, către ieşire
Tot întrebând, pe şoptite,
S-au pomenit la o clădire,
Un staul sărac pentru vite.
Era dar poate, singurul loc
După prea multa căutare,
Ce s-a găsit, ca un mijloc
De găzduire în criza mare.
Când porţile şi le-a deschis
Pentru-ai primi pe călători,
Credeau că e un dulce vis,
Când se-mplineşte uneori.
În staul, era linişte, şi bine,
Pe jos, un aşternut de paie,
Şi-o luminiţă, în raze line
Îl transforma într-o odaie.
Târziu au poposit drumeţii
Şi-acolo-n staul S-a născut,
Domnul Isus, Prinţul Vieţii
Prin care toate, s-au făcut.
Acel, care din ceruri-nalte
S-a pogorât şi S-a-ntrupat,
Ca omul prin har să-l salte
Spre Universul cel curat.
Astfel prin planul mântuirii
Dragostea Sfântă, a decis,
Să îmbrace haina umilirii
În profeţii cum a fost scris.
Să lase slava Lui cerească
Şi scaunul Său de domnie,
Pentru-o fiinţă omenească,
El să se-accepte în sărăcie.
Să pătimească, în umilire
Pentru imensul greu păcat,
Cel ce-a adus o despărţire
În Univers, când l-a creat.
În rostul marii Înţelepciuni
S-aducă astfel la împlinire,
Marea minune, din minuni,
În planul sfânt de mântuire.
Şi-astfel taina cea ascunsă
Din veacuri veşnice ţinută,
Când ziua ei a fost ajunsă,
La Betleem, fu cunoscută!
Pruncul în iesle L-a culcat,
Maria, ca o mama grijulie,
După ce-n scutece-nfăşat
L-a protejat frig să nu-i fie.
Dar vitele, cu-a lor suflare
Staulu-întreg, l-au încălzit,
Şi sub privirea veghetoare
Căldură noaptea au dăruit.
Flavius Laurian Duverna
Va urma,