Mamă Scumpă!
Când mi-aduc aminte, Mamă,
De braţul tău cel cald şi dulce,
Abia atunci îmi dau cu seamă
Că-n suflet ai purtat… o cruce
Supusă fiind, la griji şi teamă!
N-ai vrut, nu ai dorit-o atunci,
Dar, o! Providenţa cea divină,
Ţi-a pus pe-umeri ca s-o duci
Dându-ţi dovezi că te sprijină
Şi îndemnul, ca să n-o arunci!
Şi-ai dus-o... cu inima frântă
Prin gândul veşnic al sperării,
Căci Domnul, te binecuvântă
Cu ceasul scump al vindecării
Având dorinţa cea mai sfântă!
Nădejdea aceasta ce-ai purtat
De-alungul timpului în suflet,
S-a întruchipat, şi-ai aşteptat
Să-ţi lumine,-al vieţii umblet
Prin balsam sfânt... de alinat!
O! Mamă scumpă şi zdrobită
Ce ai purtat, crucea cea grea,
N-al vieţii drum deşi mâhnită,
Nu te-ai dezis… în aşteptarea
Vegherii, atâta de nădăjduită!
Căci va veni şi vremea-odată
Când împreună, ne-om simţi,
Prea plini, de fericirea înalltă,
Prin starea care-om consimţi
C-o vom trăi pe veci laolaltă!
Astfel gândind, te-ai consolat
Spunând doru-n rugi fierbinţi,
Si-n pasul vremii,-ai acceptat
Sa-ţi porţi povara, în suferinţi
Cu gândul la Domnu-ndreptat!
Flavius Laurian Duverna
19 februarie, 2010.